Burse in strainatate 2020-2021

By | 10 februarie 2020

Burse de studii / cercetare in strainatate pentru anul universitar 2020-2021 pdf

Ministerul Educaţiei și Cercetării, prin Agenţia de Credite şi Burse de Studii, anunţă lansarea concursurilor naţionale pentru acordarea burselor de studii sau cercetare în străinătate, oferite de alte state în baza documentelor de colaborare bilaterală sau în mod unilateral, pentru anul universitar 2020/2021.

Bursele sunt oferite pentru:

  • studii universitare de licenţă / de masterat / de doctorat;
  • stagii de cercetare / specializare (cu durata de 3 – 10 luni);
  • cursuri de vară.

Persoanele care doresc să obţină o bursă de studii în străinătate oferită de Ministerul Educaţiei și Cercetării, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, trebuie să participe la concursurile naţionale pentru acordarea burselor de studii în străinătate.

Informații privind ofertele pentru anul universitar 2020/2021 (condițiile de eligibilitate, termenele limită de transmitere a dosarelor, formularul de candidatură, numărul și tipul burselor oferite, etc.) se găsesc în Comunicatelede presă care vor fi afișate pe site-ul www.roburse.ro, la secțiunea Burse / Acord bilateral.

Pentru informaţii suplimentare, datele de contact sunt:

  • Site: www.roburse.ro
  • Adresa: Str. Caransebeş nr. 1, etaj 7, sector 1, Bucureşti (sediul A.C.B.S.)
  • Telefon:  021/310.19.05
  • Fax: 021/310.22.17
  • E-mail: burse@roburse.ro