Ștefan Micle (1820-1879)

stefan-micle

Ștefan Micle s-a născut în comuna Feleac, lângă Cluj, pe 25 septembrie 1820, din părinți săraci. A urmat școala primară la Cluj, iar studiile liceale le-a făcut la Cluj, Blaj și Bistrița. Pentru a putea să se întrețină, încă din timpul școlii a fost nevoit să lucreze, desfășurând diverse activități ca ucenic. A frecventat Facultatea de Drept din Cluj, pe care o termină cu note eminente, în 1843. A avut un rol activ în Revoluția de la 1848 din Transilvania.

În 1850 obține o bursă și studiază la Viena, la Școala Politehnică. Aici, mulțumită îndemânării sale experimentale, ajunge să atragă asupra sa atenția profesorului de fizică, care îl adăpostește chiar în localul Institutului de fizică.

În anul 1856 vine la Iași la invitația lui A.T. Laurian și este numit profesor de fizică și chimie la nou înființata instituție de învățământ superior, care continuă la tradiția Academiei Mihăilene. Chemarea lui Micle la Iași a făcut parte din planul de reorganizare a școlilor naționale din Moldova adoptat sub domnitorul Grigore Ghica, începând cu anul 1849. Odată cu înființarea Universității din Iași, la 26 octombrie 1860, Ștefan Micle este numit profesor universitar la catedra de fizică și chimie. Între 1867-1875 a fost rector al Universității din Iași. Pe 7 august 1864 s-a căsătorit la Cluj cu tânăra năsăudeancă Veronica Micle (născută Câmpeanu).

Micle știa să-și pună știința la dispoziția unui public mai larg. El a deschis un curs liber de fizică, despre care V.A. Urechia în cunoscuta sa carte „Istoria școalelor“ scrie: „În anii 1858-1859 se țin la Iași primele cursuri libere gratuite. Cel dintâi curs liber a fost inaugurat în ziua de duminica Tomii 1858 de către profesorul Ștefan Micle. Consiliul profesoral … la 17 martie 1858 a aprobat facerea acestui curs liber de fizică populară în sala cea mare a Academiei de la 12 până la 1 p.m.. Experimentele făcute de profesorul Micle atrăgeau numeros auditoriu la aceste cursuri“. Micle a fost un profesor model.

Asupra calităților sale didactice, P. Suciu are următoarele aprecieri: „Ca profesor, atât de liceu cât și la Universitate știu el să urmeze în propunerile sale regulele pedagogice cu cea mai mare exactitate. El, adică, se cobora la nivelul ascultătorilor săi, așa încât toți înțelegeau ce propunea el. În scurt propunerile sale erau clare, inteligibile pentru oricare școlar sau student. El atât în privința propunerii cât și frecventării la clase poate fi numit modelul profesorilor care vor să-și împlinească cu sfințenie datoria lor. El, nu numai în școală, ci și în societate, oriunde se afla, răspândea lumina cunoștințelor sale. El voia să facă lumea toată, cu care venea în contact, ca să știe ceea ce știa el“.

În afară de observațiile sale astronomice și meteorologice, el nu a dezvoltat altă activitate științifică. În împrejurările în care a trait, neavând mijloace și mediu potrivit, nici nu se putea gândi la o astfel de activitate. Trebuiau alte condiții; abia dupa câteva decenii avea să se poata înjgheba, încetul cu încetul, cercetarea științifică. Este regretabil că nici lecțiile ținute la Academia Mihăileană, nici cursurile de la Facultatea de Științe și nici conferințele publice nu s-au publicat. Rămase în manuscris, cu timpul s-au pierdut. Istrati spune că a văzut următoarele manuscrise ale lui Micle: Mineralogia, Mecanica agricolă, Astronomia, Botanica, Zoologia, Chimia analitică, Chimia anorganică, Chimia organică și Chimia experimentală.

Cei care l-au cunoscut l-au admirat nu numai ca profesor ci și ca om. P. Poni spune că „Micle era bunătatea întrupată“, iar B. P. Hasdeu scrie despre el că „era cel mai bun om, și incapabil de a face vreun rău“. S-a stins din viață la 4 august 1879 la Iași.