Restanțe septembrie
Studenții care au restanțe vor putea susține examenele doar dacă:
- au completat o cerere în acest sens (cerere restante (format pdf)
și cerere restante (format docx)
) până la data de 22 iulie 2022, trimisă pe adresa fizica@uaic.ro și pe adresa cadrului didactic;
- cererea trebuie să fie însoțită de o dovadă medicală pentru neprezentarea la sesiunea de examene din vara 2022
- au făcut dovada achitării taxei pentru refacerea activității didactice (pentru susținerea unei restanțe din anul precedent).
- taxa pentru refacerea activității didactice se achită la orice sucursală BRD, specificând codurile:
-
- pentru studiile de licenţă: 1261 și 35
- pentru studiile de master: 2407 și 35.
-
Studenții care au restanțe din anul curent și au susținut un examen cel mult o dată și nu l-au promovat nu vor plăti taxă de reexaminare (Art.50. Orice student beneficiază, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, de posibilitatea de a se prezenta, în mod gratuit, la două evaluări finale (inclusiv la colocviile de practică) pentru fiecare disciplină studiată pe parcursul anului universitar conform planului de învățământ din anul universitar în care s-a înscris.)