Programele postdoctorale de cercetare avansată

Informații privind admiterea la Programele postdoctorale de cercetare avansată organizate în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași (2019 – 2021) – Școala dotorală de Fizică

  1. Concursul de admitere se desfășoară în două etape:
    1. etapa I: – evaluarea dosarului în vederea stabilirii eligibilității/ neeligibilității candidatului;
    2. etapa a II-a: – susținerea unui proiect de cercetare științifică în fața unei comisii de evaluare.
  2. Fiecare candidat are la dispoziție maximum 20 minute pentru prezentarea proiectului de cercetare, după care membrii comisiei de evaluare pot pune întrebări candidatului în vederea clarificării unor aspecte necesare evaluării în cele mai bune condiții a candidatului și a proiectului de cercetare.
  3. Comisia de evaluare stabilește punctajul obținut de fiecare candidat în baza unei Grile de evaluare (Anexa 6 ).
  4. Ponderea fiecărui criteriu de evaluare în punctajul total este următoarea:
    • C.1. Pregătirea profesională și rezultatele activității științifice desfășurate de candidat în domeniul de cercetare vizat – 40%
    • C.2. Calitatea proiectului de cercetare postdoctorală – 30%
    • C.3. Susținerea proiectului de cercetare în fața comisiei de evaluare, inclusiv calitatea răspunsurilor la întrebările membrilor comisiei de evaluare – 30%.
  5. Ocuparea locurilor finanțate din venituri proprii ale IOSUD-UAIC și a celor cu taxă se realizează în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere obținute de către fiecare candidat.
  6. Media minimă de admitere la programele postdoctorale de cercetare avansată este 8 (opt).
  7. La medii de admitere cu punctaje egale, departajarea se va realiza în funcție de media aritmetică a punctajelor obținute pentru criteriul C.1. Pregătirea profesională și rezultatele activității științifice desfășurate de candidat în domeniul de cercetare vizat.
  8. Contestațiile la concursul de admitere în programele postdoctorale de cercetare avansată se depun la secretariatul fiecărei școli doctorale în max. 48 de ore de la momentul afișării rezultatelor și se pot referi exclusiv la vicii de procedură. Deciziile comisiilor de contestații sunt definitive.
  9. Candidații admiși la programele postdoctorale de cercetare avansată au obligația să confirme locul ocupat în max. 48 de ore de la afișarea rezultatelor finale, după cum urmează:
    • trebuie să depună diploma de doctor în original, neprezentarea acesteia ducând la pierderea finanțării pentru locul ocupat
    • trebuie să achite cuantumul taxei de înmatriculare
    • trebuie să semneze contractul de cercetare postdoctorală
  10. Cercetătorii postdoctoranzi care au urmat sau urmează un alt program postdoctoral de cercetare avansată finanțat din fonduri publice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, pot fi înmatriculați doar la taxă.
  11. Candidații admiși care nu confirmă ocuparea locurilor în cursul perioadei prevăzute în calendarul admiterii pierd dreptul de înmatriculare.
  12. În funcție de situația confirmărilor, listele cu admiși pot fi completate cu candidații cu media de admitere mai mare de 8 (opt), dar declarați respinși în prima fază, urmând o nouă perioadă de confirmări pentru aceștia.
  13. După înmatriculare se afișează listele finale cu candidații declarați admiși și înmatriculați la programele postdoctorale de cercetare avansată organizate în cadrul IOSUD-UAIC.

 

Calendarul desfășurării procesului de selecție pdf

Locuri scoase la concurs în sesiunea martie 2019 pdf

Grilă de evaluare pdf

Recomandări de completare a dosarului pdf

Temele de cercetare si mentorii

ANUNT

Proiectele de cercetare postdoctorală vor fi sustinute sâmbătă, 16.03.2019, începând
cu ora 11.00, în Laboratorul de Fizică moleculară.

Componenta comisiei de evaluare și a comisiei de contestații pdf

Rezultatele concursului de admitere 16 martie 2019 pdf

Metodologia privind organizarea și desfășurarea admiterii la Programele postdoctorale de cercetare avansată organizate în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași (2019-2021) pdf

Regulament privind organizarea și desfășurarea admiterii la Programele postdoctorale de cercetare avansată organizate în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași pdf